Căutare

In memoriam Gabriel Sescu, președintele și fondatorul primei Bănci pentru Alimente din România In memoriam Gabriel Sescu, președintele și fondatorul primei Bănci pentru Alimente din România 

A trecut în veșnicie Gabriel Sescu, OM care a lăsat lumea mai bună decât a găsit-o

Fără tine, dragă Gabriel Sescu, lumea va fi mai săracă. Însă, prin marele bine pe care l-ai făcut semenilor, ai lăsat lumea mai bună decât ai găsit-o, mai conștientă că, ceea ce noi risipim sau aruncăm, i-ar putea ajuta pe mulți să aibă pe masă hrana cea de toate zilele. Ne-ai făcut mai conștienți de binele pe care îl putem face, cu puțin.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 30 aprilie 2025. La Roma, Jubileul destinat voluntarilor care se dedică celor din urmă a trecut de mai bine de o lună, lăsând locul altor categorii de credincioși care, prin profesiunea lor, slujesc în Biserica și dau mărturie despre credința în Cristos. Poate că și tu, dragă Gabriel, ai fi dorit să vii la Roma pentru a trece prin Poarta Sfântă care-l simbolizează pe Isus Mântuitorul. Dar nu a fost posibil, din cauza unei boli necruțătoare. Domnul te-a chemat să-ți acorde premiul meritat, indicându-ți, pentru a-i trece pragul, Poarta Raiului, după cum toți cei care te-am cunoscut sperăm și ne rugăm.  

Gabriel, poate-ți amintești. Am fost colegi, în anii în care am studiat la Facultatea de Teologie și Asistență Socială, în cadrul Institutului Sfânta Tereza, afiliat Universității din București. Încă de pe atunci, era vădită decizia ta de a urma calea slujirii celor nevoiași, în ciuda multor dificultăți, într-o perioadă în care asistența socială revenea ca disciplină de studiu în țara noastră, după lunga iarnă a regimului comunist. Tu erai hotărât să faci din profesiunea ta o vocație și ai reușit. Mai întâi, ai fi vrut să te faci preot, dar, cu onestitatea spirituală și intelectuală care te caracteriza, ai recunoscut în primul rând față de tine că nu era calea cea mai potrivită, pentru că nu admiteai jumătățile de măsură. Așa ai decis să urmezi o altă cale, căreia te-ai dedicat total. Ți-ai întemeiat o frumoasă familie și ai fost un bun profesionist în domeniul asistenței sociale și, mai ales, un bun creștin catolic.

Gabriel, miercuri, 30 aprilie a.c., la Biserica Sfânta Tereza (Cimitirul Bellu Catolic) din București a fost celebrată pentru tine Sfânta Liturghie de înmormântare. M-am uitat pe pagina ta de socializare și m-am bucurat să descopăr cât de mult ai fost stimat și iubit. Ai avut mult curaj.  După ce ai lucrat atât de bine la Asociația Caritas din București, ai avut convingerea că ai putea face mai mult. Așa ai devenit președintele primei Bănci Alimentare din România, pe care ai înființat-o și ai extins-o,  făcând să devină o rețea cu 9 astfel de structuri destinate salvării hranei pentru a fi oferită celor care suferă de foame. Câți nevoiași s-au bucurat de ajutorul tău, printre ei numărându-se și mulți ucraineni loviți de război și de efectele sale devastatoare!

Gabriel, Domnul să te fericească, să-ți răsplătească binele și să-i mângâie pe cei dragi ai tăi!

30 aprilie 2025, 20:15