Paștele și credința unor simpli pescari

Andrea Tornielli
Vatican News – Scrie Andrea Tornielli: «Javier Cercas și-a construit întregul roman-adevăr de aproape cinci sute de pagini, intitulat "Nebunul lui Dumnezeu la capătul lumii", dedicat călătoriei Papei Francisc în Mongolia, în jurul unei singure întrebări despre învierea trupului. El, un scriitor declarat agnostic și anticlerical, a fost impresionat de un act de iubire față de mama sa bolnavă și de certitudinea acesteia că își va revedea, în ceruri, soțul, mort cu mult timp în urmă. Cititorul trebuie să parcurgă o călătorie lungă și palpitantă înainte de a ajunge la răspuns, așa cum se întâmplă cu finalul așteptat al unui roman polițist.

Ne aflăm în ajunul celor mai importante trei zile pentru creștinii din întreaga lume, în timpul cărora comemorăm evenimentul care se află la originea credinței noastre: pătimirea, moartea și învierea lui Isus din Nazaret, care au avut loc în jurul anului 30,  într-o provincie îndepărtată și mărginașă a Imperiului Roman. Este util să ne oprim și să reflectăm, să ne însușim această întrebare, ca nu cumva știrile șocante și cele o mie de griji zilnice să ne distragă de la inima evenimentului.

Evangheliile canonice nu au fost născocite secole mai târziu de autorii unei ficțiuni devoționale sau de propagandiștii îndârjiți ai unei ideologii religioase, ci se bazează pe relatări ale unor martori oculari; ele sunt o relatare sumară a faptelor, sunt departe de a fi miraculoase și nu descriu momentul învierii. Ele nu relatează ce s-a întâmplat în mormântul lui Iosif din Arimateea, "împrumutat" pentru înmormântarea Nazarineanului. Ele relatează doar ceea ce este omenește posibil de relatat și ceea ce a fost văzut: faptul că Omul, singurul din istoria omenirii care s-a definit pe sine ca fiind  "calea, adevărul și viața", revendicând o natură divină, a fost răstignit în mod barbar, după condamnarea la crucea rușinii ca un tâlhar, și a murit. Trupul său a fost coborât repede de pe cruce și îngropat la fel de grabnic. Prietenii săi, cu excepția unuia, Ioan, l-au lăsat singur pe Calvar, unde femeile s-au dovedit mai curajoase decât ei. Apoi, în zorii celei de-a treia zile, în timp ce apostolii rămâneau îngroziți și închiși în cenaclu, femeile au făcut o descoperire șocantă: mormântul era gol și Isus era viu.

Istoricitatea relatării înmormântării, precum și cea a relatării despre mormântul gol, nu mai este pusă la îndoială de cercetătorii serioși: de ce ar inventa cineva acuzația că trupul a fost furat dacă mormântul nu ar fi fost gol? Dar credința Mariei Magdalena, a lui Petru și Ioan, a lui Toma și a celorlalți apostoli nu se bazează, și nici nu s-a bazat vreodată, pe semnele, oricât de elocvente, ale mormântului gol și ale pânzeturilor rămase intacte. O absență nu este suficientă pentru a da naștere unei convingeri atât de "nebunești" precum cea a învierii unui trup care poate fi atins, dar în același timp trăiește într-o altă dimensiune și poate trece prin pereți. Este adevărat că Ioan, privind la pânzele din mormânt, "a văzut și a crezut", dar la originea credinței celor doisprezece bărbați rătăciți și a acelui mic grup de femei care au ajutat-o pe mama lui Isus sub cruce nu poate să fi fost decât o prezență mult mai șocantă decât un semn oarecare. Cel care murise și fusese îngropat, a revenit la viață. Iar ele l-au văzut, au vorbit cu el, l-au atins, au mâncat cu el. Maria Magdalena și celelalte femei au fost primele martore ale învierii.

Există un Big Bang la originea creștinismului care nu poate fi explicat prin categoriile sociologice. Ce anume a putut transforma un mic grup de ucenici îngroziți și dezamăgiți în vestitori neobosiți ai morții și învierii lui Cristos, dispuși să mărturisească tuturor ceea ce văzuseră și să moară ca martiri pentru a istorisi despre aceasta? Ceea ce i-a mișcat este atestat încă de la început, în aceste cuvinte ale sfântului apostol Paul din Prima Scrisoare către Corinteni: "Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și i s-a arătat lui Chéfa, apoi celor doisprezece, după aceea s-a arătat la peste cinci sute de frați  dintr-o dată, dintre care cei mai mulți au rămas până acum, iar unii dintre ei au murit. După aceea, i s-a arătat lui Iacob și apoi tuturor apostolilor" (1 Cor 15, 3-11) Despre aceste cuvinte, unii cercetători consideră că nu ar fi fost scrise de sfântul Paul și că ar fi fost preluate dintr-o tradiție anterioară, care datează din anii 30 ai primului secol al erei creștine. Evangheliile, care au fost scrise mai târziu, sunt de acord în toate privințele cu acest rezumat al misterului pascal.

Cercetătoarea evreică Paula Fredriksen, profesor emerit de Scriptură la Universitatea din Boston, a scris în cartea "Isus din Nazaret: Regele evreilor": "Știu că, în termenii lor, ceea ce au văzut a fost Isus înviat. Aceasta este ceea ce spun ucenicii. Toate dovezile istorice pe care le avem ulterior atestă convingerea lor că asta este ceea ce au văzut. Eu nu spun că ei chiar l-au văzut pe Isus înviat. Nu am fost acolo, nu știu ce au văzut. Dar, ca istoric, știu că trebuie să fi văzut ceva. Credința ucenicilor că L-au văzut pe Cristos înviat... are fundamente istorice, fapte cunoscute în mod neîndoielnic de prima comunitate de după moartea lui Isus".

Patriarhul de atunci al Veneției, Albino Luciani, remarca într-o omilie memorabilă la sărbătoarea Învierii Domnului, din 1973: "Incredulitatea inițială, așadar, nu a fost doar a lui Toma, ci a tuturor apostolilor, oameni sănătoși, puternici, realiști, alergici la orice fenomen de halucinație, care s-au predat doar în fața evidenței faptelor. Cu un astfel de material uman, era, de asemenea, foarte improbabil să se treacă de la ideea unui Cristos demn de renaștere spirituală în inimi la ideea unei învieri trupești, prin forța reflecției și a entuziasmului. De altfel, în loc de entuziasm, după moartea lui Cristos, a existat doar deznădejde și dezamăgire în rândul apostolilor. De asemenea, a lipsit timpul: în cincisprezece zile, un grup puternic de oameni, neobișnuit cu speculațiile, nu își schimbă mentalitatea în bloc, fără sprijinul unor dovezi solide!»