Consideraţii omiletice la Învierea Domnului (C): Paştele în Jubileul Speranţei

(Vatican News – 20 aprilie 2025) E Ziua Domnului, sărbătoarea anuală a Paştelui. Strigăte de bucurie şi de biruinţă se aud în corturile celor drepţi. Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate... Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului… Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!… Lăudaţi-l pe Domnul pentru că este bun: veşnică este îndurarea lui” (cf. Ps 117/118). După patruzeci de zile de pocăinţă, de post şi rugăciune, în celebrarea Veghii pascale răsună solemn şi plină de bucurie cântarea: „Aleluia!” Este ca şi cum am spune: „În sfârşit!” Neliniştile vieţii, durerile şi suferinţele, aşteptările cele mai frumoase şi năzuinţele cele mai profunde ajung la împlinire, deoarece percepem cu darul credinţei că moartea nu are ultimul cuvânt. Isus Cristos smulge omenirea din ghearele răului şi o readuce la viaţă nouă. Bucuria noastră să fie cu adevărat profundă: Cristos a înviat! E viu. A biruit iadul şi moartea. A înviat precum a zis şi noi înviem împreună cu el. Astăzi se înalţă către Tatăl preamărirea noastră pentru lucrările minunate pe care le-a înfăptuit pentru noi prin Isus Cristos, Fiul său în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul.

1. Trăim Paştele în Jubileul Speranţei

„Speranţa noastră se numeşte Isus. El a intrat în mormântul păcatului nostru, a ajuns în punctul cel mai îndepărtat în care ne-am pierdut, a umblat prin hăţişurile fricilor noastre, a purtat greutatea asupririlor noastre şi, din adâncurile cele mai întunecate ale morţii noastre, ne-a trezit la viaţă. Să sărbătorim Paştele cu Cristos! El este viu şi încă trece, transformă, eliberează. Cu El, răul nu mai are putere, eşecul nu ne poate împiedica să începem din nou” (Papa Francisc).

2. Totul porneşte de la Paşte

Învierea este pecetea divină pusă de Dumnezeu Tatăl peste tot ceea ce Fiul său Isus Cristos a făcut şi învăţat în viaţa pământească. Învierea este dezvăluirea împlinirii definitive pe care o aşteaptă omenirea şi întreaga creaţie. Vestea învierii Domnului umple golul din sufletul omenesc în care creşte de secole şi milenii o speranţă de viaţă nouă, când puternică şi luminoasă, când firavă şi aproape să se stingă. Cine cunoaşte istoria, ştie că încă de la popoarele antichităţii oamenii au sperat dintotdeauna într-o prelungire a vieţii dincolo de apusul natural, dincolo de limitele marcate de moarte. La fel, cine cunoaşte puţină teologie, atât cât e îndeajuns pentru a-şi întări credinţa, ştie din Crezul creştin că Isus înviat din morţi, „a coborât la iad”, adică în străvechea împărăţie a morţii, pentru a-i sfărâma porţile şi a conduce cu sine în împărăţia Tatălui său pe cei care trăiesc în fidelitate faţă de Dumnezeu şi sau mor năzuind spre el. Paştele este motivul credinţei noastre; pe misterul Paştelui se întemeiază Botezul nostru, al morţii şi învierii cu Cristos. Din taina Paştelui se naşte Biserica. Apostolii, martori speciali ai morţii şi învierii Domnului, anunţă vestea bună a mântuirii ca mesaj de viaţă şi de speranţă.

3.  Nu le-a fost uşor propovăduirea învierii lui Isus

În mâinile evangheliştilor, evenimentul învierii este povestit pe un... ton soft. Evangheliştii sunt preocupaţi să nu exagereze cu lucrurile, să nu forţeze cititorul să fie de acord, să-i dea timp să reflecteze asupra unui adevăr care i-ar putea schimba viaţa. Ei povestesc despre un mormânt gol, despre pânze de înmormântare lăsate pe pământ, despre femei care spun că L-au văzut pe Isus înviat. S-ar putea crede că cineva l-a luat, dar cine? Împotriva celor care profanau morminte era impusă pedeapsa cu moartea. S-ar putea concluziona, aşa cum au făcut apostolii, când s-au confruntat cu povestea femeilor care l-au văzut primele pe Isus înviat, că era vorba despre delirul unor femei. Apoi povestea prinde viaţă. Cel Înviat se înfăţişează apostolilor în Cenaclu, şi se arată şi lui Toma, cel care se îndoieşte şi, în cele din urmă, la doi ucenici care se întorceau dezamăgiţi în satul lor Emaus. Cu această succesiune de povestiri, evangheliştii intenţionează să spună: „Nu ne-a fost uşor să acceptăm acest adevăr. Dar adevărul este cel care ne-a schimbat viaţa. El poate să o schimbe şi pe a voastră.

4. Adevărul învierii Domnului schimbă viaţa

Din Evanghelie înţelegem că Biserica zilelor Paştelui se mişcă cu paşi nesiguri; firavă este credinţa discipolilor şi aproape lăsată la o parte speranţa lor; au memoria scurtă şi sunt trişti şi abătuţi, aproape dezorientaţi, după evenimentele tragice ale crucii. Însă Domnul Înviat din morţi îi susţine cu semnele misterioase ale prezenţei sale: mormântul gol şi în ordine, Maria Magdalena, apostoli Simon Petru şi Ioan, străinul întâlnit pe drumul de la Emaus, cuvintele care le încălzesc inimile, pâinea frântă de necunoscutul călător care se face recunoscut. Toate aceste semne risipesc treptat îndoielile şi adevărul începe să se înrădăcineze. Credinţa se consolidează, renaşte speranţa iar firele memoriei se reînnoadă. Da, Cristos a înviat cu adevărat. Astăzi e Paştele. Şi pentru noi sunt zorii Învierii. Să lăsăm ca harul să curgă din crucea glorioasă a lui Cristos şi să ne regenereze la o viaţă de credinţă curată şi credibilă.

5. Lămuriri referitoare la „mormântul gol!”

În dimineaţa zilei de Paşte, în tot Ierusalimul se răspândeşte un zvon ca una din „vorbele” ce sunt lansate în mulţime şi circulă fără oprire până se sting de la sine:”Mormântul este gol!” Unii spun că Isus a înviat, aşa cum a spus el de mai înainte; alţii spun că ucenicii au furat trupul, ca să se creadă că a înviat. Şi eu, pe cine să cred? A spune că a înviat este de necrezut, dar a crede că discipolii, în acele împrejurări, au avut ideea de a ascunde trupul, de a lansa o nouă religie bazată pe o înviere neadevărată, este şi mai incredibil. La drept vorbind, în istorie au existat oameni care au exploatat Biblia pentru a inventa noi religii, care au avut succes, dar toţi au prezentat un Dumnezeu exigent şi milostiv doar cu cei care se supun lor şi fondatorului acelei religii, obţinând astfel bogăţii şi putere. Dar Dumnezeul nostru este atât de mare încât a ştie să folosească aceste religii pentru a ajuta mulţi oameni care nu cunosc sau nu acceptă creştinismul. Aici, în schimb, avem 11 ucenici înspăimântaţi şi nu prea credibili. Cu toate acestea, convingerea lor în învierea lui Isus a crescut până la punctul în care mulţi dintre ei au murit şi mor martiri, pentru a da mărturie. De ce este importantă această înviere? În primul rând pentru că învierea este confirmarea dată de Dumnezeu că Isus este fiul Său, şi că acceptând să trăiască Patimile, El ne-a descoperit nouă chipul său, chipul unui Tată milostiv cu toţi, chiar şi cu cei care îl resping şi îl ucid.

6. Ce înseamnă înviere?

Învierea nu este o simplă revenire la viaţa de dinainte, precum învierea lui Lazăr. Există însă situaţii în viaţă în care ne vine spontan să folosim cuvântul „înviere”. Astfel, când întâlnim un prieten care a trecut printr-o boală grea sau care dispăruse multă vreme, spunem că a înviat. Despre un om politic, un sportiv sau o persoană publică, care a suferit o înfrângere zdrobitoare încât toţi îl considerau un „om sfârşit”, îndată ce obţine un succes răsunător se spune că a înviat. Într-un sens mai profund, scriitorul rus Lev Tolstoi a scris un roman celebru numit „Învierea”. În spatele cuvântului „Înviere” din titlul cărţii, se află o istorie a răscumpărării de rău. Un om îşi sacrifică poziţia socială şi cariera pentru a repara nedreptatea făcută în anii tinereţii unei tinere. Fiecare dintre aceste situaţii ne ajută puţin să înţelegem ceva despre învierea lui Cristos. Ea este toate astea – revenire la viaţă, biruinţă asupra duşmanilor, triumf al iubirii – şi infinit mai mult. Există mici învieri în viaţă, inclusiv în viaţa noastră, pentru că a existat învierea lui Cristos. Aceasta stă la temelia tuturor învierilor la viaţă, la speranţă, la nevinovăţie. Învierea lui Isus nu cunoaşte egal. Este începutul unei lumi noi care se recunoaşte doar cu ochii credinţei. Şi aceasta este un dar.

7. Părtaşi la învierea lui Cristos

Paştele este bucurie, Paştele este viaţă, Paştele este înviere din morţi, pentru că Isus Cristos a înviat cu adevărat şi nouă care eram morţi ne este dat harul de a învia cu el prin forţa iertării sale. Ce trebuie să facem pentru a participa cu Cristos la învierea sa? „Gândiţi-vă! – scria preotul italian David Maria Turoldo. Axa pământului s-a deplasat: pământul nu se mai roteşte sub imperiul morţii. Învierea lui Cristos este singurul lucru nou sub soare. Cristos ne-a împăcat pe noi păcătoşii cu Tatăl”. Pentru ca asta să se realizeze efectiv pentru fiecare dintre noi, trebuie să credem că istoria lumii şi-a întors cursul întreg spre Cristos, şi Cristos s-a îndreptat cu totul spre noi. S-a petrecut ceva ce poate fi sugerat cu instalarea unui mecanism în timpul cosmic iar acum este îndeajuns să decidem să-l facem să se mişte şi să lucreze. Vorbim despre orologiul spiritual al învierii. Niciodată o decizie nu a fost atât de importantă în istoria vieţii omeneşti. Atare hotărâre poate începe în Noaptea de Paşte, poate începe în Duminica Paştelui, poate începe în Timpul liturgic al Paştelui..

8. Prinşi într-o zi de măreţia Cuvântului

O, dacă cel puţin o dată în an ne-ar cuprinde fiorul Învierii, făcându-ne să „ardem şi să vibrăm deopotrivă de iubire şi de cutremur” (Sf. Augustin). Dar cum să tresalţi de bucurie, când lumea este zguduită şi tulburată, căci „se frământă neamurile şi regii pământului se răscoală?” E adevărat, dar Cristos a înviat. Lumina sa străluceşte în întunericul lumii. „De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi ar cădea munţii în mijlocul mării; chiar de-ar clocoti şi ar spumega apele ei şi munţii s-ar zgudui la furia ei. Un râu cu braţele sale înveseleşte cetatea lui Dumnezeu, locuinţa sfântă a Celui Preaînalt…Veniţi şi vedeţi lucrările minunate ale Domnului, faptele uimitoare pe care le-a făcut pe pământ!” (Ps 45/46, 3-5.9). „Este Paştele, Paştele Domnului. Paştele nu este o figură de stil, nu este o poveste, nu este o umbră, dar este Paştele adevărat al Domnului! O, zi de Paşti, lumină a noii străluciri, să nu se mai stingă candele sufletelor noastre! Să strălucească în toţi focul Harului!” Cine a lucrat de la prima oră să primească plata dreaptă… Cine a sosit doar acum, să nu se teamă de întârzierea sa. Sunt expresii documentate de un credincios numit Hipolit, un grec venit la Roma atras de comunitatea creştină până la a deveni călăuza ei spirituală (Din imnurile lui Hipolit din Roma, +235, Omilii pascale VI, PG 59, 741s. 721 passim). Invitaţia la a sărbători Paştele ajunge până la noi purtând parfumul sentimentelor şi entuziasmul genuin al creştinilor din primele veacuri ale Bisericii. Tonul amabil al invitaţiei şi accentele ei puternice devin mobilizatoare: ”Intraţi toţi în bucuria Domnului nostru. Ospăţul este pregătit: bucuraţi-vă toţi de el. Nimeni să nu se întristeze de păcatele sale. Iertarea s-a ridicat din mormânt, moartea nu mai trezeşte frică. Cristos a înviat, şi nimeni dintre cei care au murit nu rămâne în mormânt. Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin”.

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care, prin biruinţa Fiului tău unul-născut asupra morţii, ne-ai deschis astăzi porţile vieţii veşnice, dă-ne, te rugăm, harul, ca, sărbătorind învierea Domnului, să înviem, prin înnoirea Duhului tău, în lumina vieţii.

10. Să salutăm şi să răspundem la salut unii altora!

Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Christus surrexit! Vere resurrexit! Χριστός ἀνέστη! Ἀληθῶς ἀνέστη!
Tuturor, bucurie şi pace de la Cristos Domnul, biruitorul păcatului şi al morţii!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 19 aprilie 2025)