Căutare

Credincioși participând la rugăciunea rozariului de la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma Credincioși participând la rugăciunea rozariului de la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma  (VATICAN MEDIA Divisione Foto)

Cardinalii și pelerinii, în rugăciune la mormântul papei Francisc

Cardinalii prezenți la Roma au organizat duminică, 27 aprilie a.c., un moment de rugăciune la mormântul regretatului papă Francisc. Slujba începe la ora 16.00 și cuprinde, printre altele, rugăciunea canonică a Vesperelor în bazilica Santa Maria Maggiore. În seara precedentă s-a desfășurat rugăciunea rozariului în fața bazilicii dedicate Sfintei Fecioare Maria.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
27 aprilie 2025 – Vatican News
. Cardinalii prezenți la Roma participă duminică, 27 aprilie a.c., la un moment de reculegere și rugăciune, organizat la mormântul regretatului papă Francisc. Slujba din bazilica Santa Maria Maggiore începe la ora Romei 16.00 și cuprinde, printre altele, rugăciunea canonică a Vesperelor.

Din seara zilei în care papa Francisc a fost înmormântat, este aproape neîntrerupt afluxul credincioșilor și pelerinilor la mormântul său. În aceeași seară, a fost organizată rugăciunea rozariului în fața primei bazilici din Occident dedicată Sfintei Fecioare Maria.

”Odată cu sosirea în bazilică”, a spus la rozariul din seara de sâmbătă cardinalul Rolandas Makrickas, arhiprezbiterul bazilicii, ”s-a împlinit ultima călătorie a iubitului nostru papă Francisc. A trecut pe străzile Romei și foarte mulți credincioși au vrut să-i aducă un ultim salut și să-și exprime toată afecțiunea lor. În inima noastră, păstrăm vie amintirea întregului și rodnicului său magisteriu în și pentru Biserică, o Biserică pe care a iubit-o și slujit-o până la ultima suflare. Începând de astăzi, se odihnește în acest sanctuar marian, care lui îi era atât de drag, sub ochii iubitori ai Mamei, care este venerată aici cu numele de Salus Populi Romani. Te rugăm, Maică Preasfântă, pentru ca lumina Fiului tău înviat să-i dăruiască răsplata făgăduită slujitorilor săi credincioși”.

27 aprilie 2025, 13:02